Gânduri de primă scenă

      Cât de ridicol ricoșează sute ori mii de reflectoare. Cine stă să le numere pe toate, fiecare fascicol pe fiecare chip, zâmbet, grimasă? Privire sfidătoare ce concomitent nu-mi transmite nimic....Nimic. Asta sunt; singur pe o scenă - socială ori ficționala? Cine știe? Mă priviți anevoios fără a exprima nimic, dați impresia că prezența mea e una motivată de ceva anume, un scop știut de voi, dar păstrat în tăcere. Nu mă mai fierbeți...înnebunesc sub sprâncenele încruntate de uimire nejustificată....Mă faceți să cred că sunt cineva, că mă veți asculta. Voi! nu sunteți nimic. Aruncându-mă deasupra tuturor capetelor, fără scop. Pentru prima data nu sunteți nimic. Aceleași particule de praf ce ascultau și în camera înfundată din zilele trecute. Trecute...fiare în așteptare, azi nu puteți face nimic asupra-mi. Azi pot vorbi, pot sa tac. --- Azi mă ascultați și până să vă dați seama cât de irelevantă este depravare cuvintelor mele totul se va termina. Adio...sunt cineva.