Vreme

     Ziua adolescentului. Nu mă contrazice că nu ar exista, doar ascultă pentru că oricum o faci în van. Era idee de a percepe vremea, însă cu sinceră nepăsare nu sunt prea sigură cine ar schimba vremea - ea ne schimbă pe noi. Îți bagă melancolia în vene până când te apuci de Eminescu și îl tragi de mâneca până la ultima critică literară. Penibil - trebuie, este imperativ sau obligatoriu pentru fiecare în partea să aibă o durere doar înn vârful cotului pentru schimbare - de vreme, de sistem. Tu ești ăla tâmpitu, anarhistu...Îți schimbi opiniile ca vremea și rămâi cu semnele catușelor vechii gândiri. Și la ce bun dacă de la 30 de ani o sa ajungi la aceeași cabină de vot împreună cu turma? Dar nu e ca și cum votul tău ar conta. Politică. Nu fac politică din simplul motiv că sunt pe lângă interes. Mă voi opri aici.
     Îmi place cum se formează umbre albe de siluete printre rânduri. Te definesc în haosul tău dar nu îți dau altă personalitate. Rămâi tot tu, acela dormic de dezordine, dar și cel speriat de aceasta. Ai sentimente - un adolescent frustrat - le scoți din piept și urli catre lume, de desrupra ei. Poate ești doar un prost ce țipă lucruri știute, plictisite, ori prea importante și nedorite. Ești cel ce se schimbă cu vremea, de ce te-ai face auzit când ești doar o copie? Dacă vremea schimbă lucrurile bine, vechi aranjate, atunci și tu poți. Sau nu. Oricum într-o schimbare continuă cine te mai bagă în seamă? Ești unul printre alții - inutil, urât prin schimbare, manevrabil prin indecizie.
     Ești prins la sol și nu poți să te ridici, înconjurat de nuanțele altora. Gri. Lipsit de răbdare, continuu grabit și o înlăturare rapidă a imaginației. Până la urma la c e buna? La ce sunt bune visele?
     Vorbești și iar vorbești, fiind activitatea de baza, însă preferi monologul, un repceptor la nivelul tău, dar nu știi cât de sus a devenit acesta, ori cât de mult a fugit pe calea decadenței morale. Îți place să vorbești încet, să șoptești, dar sa fi auzit. Nu asculți, crezi că spui lucruri emoționante apo doar condamni; condamni viața, ce ai facut cu ea, unde ai ajuns. Dar o altefel de viață daca-i avea, altfel ți-ai bate joc de ea.

Ședință

   

     
           
                - Ne trebuie! Ce?...Un plan. Pentru ce?...Pentru popor, oameni buni, pentru oameni, dragă    adunare, pentru…proxima noastră prioritate!    

                - Pentru ce?

                - …Pentru oraș. E de maximă importanță. Îi dăm undă verde.

                - Uăi. Da’ pentru ce, nu-i verde? Din sud și până-n gară tăt numa’ ți…muncitori udând verzeala. La ce să mai mobilizăm lumea așa degeaba?

                - Căscăm urechea la nevoile concetățenilor voștri.

                - Uăi, da’ nu dispunem de materiale logistice și nici numerice, degeaba deranjăm oamenii.

                - Da’ chiar așa, domle. Cu ce bani voiești dumeatale săăă urmin oamenii din garsoniere? 

                - Se face. Mai tăiem din cercetări, din oameni ce udă și mătură de aiurea…așa facem economie la apa, benzină și poate mături – materie primă, domnilor. Poate facem un efort în plus pentru a antrena starea de bine a oamenilor.

                - Târgoveții noștri sunt prezentabili și așa. Uăi, la ce să le stricăm umbra morcovului… ma scuzați, obelixului cu praf și pulbere din aspirațiile noastre despre un oraș mai cum se cade.

                - Poetic mai ești, domnule. Aspirațiile noastre îs ale popurului! 

                - Și cum îi auzi dumitale aspirațiile din fotoliu cu puf ori din spatele biroului lung din lemn de stejar de care ne rugăm de un an să primim și noi. Zi dom'le, cum îi auzi?

                - Cum îi auzi și tu...deșteptule că la dr....uăi, nu-mi pierd eu scaunu pentru banca de procese pentru un neghiob.

                - Uăi, da de ce-mi vorbești așa? Nu pe același fotoliu stăm?

                - Dintr-adins, dom'le. Să se mire ăi ca tine. Ia zi, pront, cum dorim noi un oraș?

                - Mai cum se cade.

                - Cum se cade este! Îl vrem mai…jovial.

                - Jovie, uăi! Nu-l auziți? Doar îi colea lângă dumneavoastră protestând de prea multă frumusețe. 

                - Și ia zi-mi tu, de ce protestează orașul când noi stăm pe fotoliile noastre din puf?

                - Dintr-adins. Își strâmbă gâtu citint de pe jos imnu. Ori de se pierd printre cutiile cărămizii ce dau atât de bine cum CDC-u', amu a tinerilor...atat de joviali. Dar suntem atat de propmți de se miră toți de unde fonduri să dispară fiecare chiștoc de pe trepte.

                 - Dispare, dispare, da' uăi, cu polițistu cap, ei stau cu verdeață-n ambele mâini.

                 - Și asta nu era bine?

                 - Păi nu prea.

                 - Atunci, în cazul ăsta, propun sa luam masuri de dublare a muncitorilor ce adună iarba de pe trepte. Fără șomaj, lumea ne vede operativitatea. Să-i dăm verde.