Idee (Atelier Vin' la Teatru)

      Penibil - termen fandosit, existent cu scopul de a înscrie tot spectrul nebuniei așezată la loc de onoare pe bucățile de lemn uzat ale scenei. Dar cum poți să te comporți altfel când în interiorul lui -celui ce îi dăm ascultare cu un respect amical- e cel mai curat nebun dintre noi toți? Cum putem fi altfel decât penibili când cu tălpile goale ori cu pantofii umplem haotic spațiul necuprinzător pentru demența noastră? Redefinim termenii încrederii și ne lăsăm căzând impasibil în brațele sorții create pe loc de cei ca noi.
      Nu suntem actori, nu suntem importanți pentru spectacol, nu știm să fim teatrali: ne definim prin improvizație, prin atenție ori încredere. Încredere în sine, când avem o singură șansă de reușită, dar milioane de încercări posibile. Nu există public al nebuniei noastre. Ca un fel de boală alergăm prin trupul scenei, contaminând-o cu praf de infamie al unei dorințe nestatornice ce iese în formă fizică, tăcută, plină de viață noua. Nu suntem blocuri imobile de beton, prezentând zilnic același chip lehămetit de  de trecerea timpului ori a oamenilor noi și vechi din fața noastră, dar nu suntem nici trupuri din carne clocotitoare după o doleanță imposibilă, utopie. Fapte motivate de lipsa de sonor exterior - detașare, priviri fixe îți povestesc viața pe zile.
      Suntem cei mândri de nebunie, cei ce văd frumusețea în zbuciumarea forului interior. Suntem cei ce îți asculta cu ochii nerăbdarea din privire. Suntem o idee și vom fi o amintire.