Media si interesul public

     Mi s-a spus spus, sfatuit si comunicat intr-o maniera publica si particulara in momente diferite ale aceleiasi luni ori saptamani, ori in definitiv s-ar putea sa fi fost si zile, sa ma las de filozofat...pe motive temainice chiar. Dar daca nu ar trebui sa ai incredere in actori de ce ai face-o cu jurnalistii? Tot o atitudine teatrala au si ei in nevoia de atentie; o atentie diferita fata de a noastra, a oamenilor de rand.      Cu toata aparatura de filmat in fata ta, eclipsandu-te doar printr-o luminita vibranta si cam atat, nu poti sa minti, asa ca le-am declarat: un cancan politic. Fara sa stiu, fara sa ma gadesc la consecinte si cu o voce de bariton -grava si intermediara intre o frica inutila si dezacordul facut de privire si tonul vorbirii- le-am mai declart: mi-am schimbat parerea. Mare iluzie. Sunt incapatanata, nu poate nimeni sa-mi schimbe opinia proasta, banala, creata fara acordul meu personal si in acelasi timp sunt un nimic al manipularii, fara conceptii, fara prejudecati, fara interes.
     Interes. Asta mi-au zis: interesul public. As vrea sa fie o scuza pentru ca tu nu citesti ce nu prea mi-am dat interesul sa scriu si pana la urma chiar s-ar putea sa fie, insa nu pot spune ca ma simt satisfacuta ca am nimerit-o. Conchid ca nu e totul despre interesul public. Nu e totul despre cele 7 minute de atentie posibila despre care invatasem, despre socul si groaza bazate pe capul unui bebelus ori a unei tipe sexi intr-un costum de baie. Atunci despre ce e? Asta am uitat sa-i intreb sau asta au evitat sa ne spuna? Poate e doar parerea mea deplasata, poate nu totul se rezuma, dupa cum am zis, la tipolegia mustii: cat mai des cu atat mai multe sanse sa te bage in seama...sau sa te striveasca in urma unei deziluzii pe care ai creat-o. Complicat. Prea complicat sa strivesti o musca, prea complicat sa te bage cineva in seama cu cele 20 de reclamatii facute intr-o luna.
     Poate oamenii adunati au puterea, poate se va intampla ceva ce in ultima seara te-a trezit din vis cu o hotarare crancena pe fata, dar totul se bazeaza pe un poate si o dau iar pe filozofie, iar dupa cum m-au sfatuit, nu mai fac asta ca nu-i de interes public.

Cine ești tu?

     Nu e ca și cum ar fi ceva prestabilit, nu e ca și cum ai înțelege ceva concret din ce scriu și în cele din urmă nu e ca și cum ai putea prezice într-un mod ce te face automat Mama Omida un subiect ce va urma. Din lipsa de tangibilitate îmi permit mie și doar propriei mele persoane sa scrie orice de oriunde și de la oricine capabil să aibă timp spre o categorică irosire a acestuia. Dar ce îmi permit până la urmă? De unde știu că acest "tot" va fi acceptat ori cel puțin trecut cu privirea în cel mai agreabil mod. Nu mi se permite nimic până la urmă. E de reținut: eu îmi permit orice. Și până la urmă nici eu nu o fac dintr-o simplă și neprihănită temă, lașitate, păsare de considerație; puterea ei, exterioară mie. Afecțiune, anxietate, depresie. Teama de penibil. Clișeic în fundamentele ei. Incapaciteate. Inutilitate. Ți-e (ori mai realistic zis, "mi-e") frică, ești îngrozit de puteresa de decizie; cine e destul de mare să poată face o decizie? Dar în paralel: cine e destul de mare să poată comenta o decizie. Gândire ipocrită din partea mea, din partea uneia care nu-și permite o pseudo-depresie nici pe o foaie de externare. De unde? Previzibil. Urăsc detaliile.
     Cum să-mi permit eu să fac ceva, ceva ieșit din normalul prestabilit? Cum să-mi permit eu să nu fac nimic?...când nimic în sine e deja departe de a fi trecut cu vederea. Citate inutile găsești cu găleata pe tumblr, nu vreau s-o dau pe filozofi inutile de viață. O viață pe care nu ai trăit-o -a mea, ce abia a început- deci într-o concluzie brută nu ai de unde o cunoaște, nu ai de unde să îți pese, nu ai de unde atâta interes; și totuși mai scriu.
     Emfazic. Mă comport după dorința altora, o dorință pe care nu o cunosc, nu o pot intui și totuși o aplic. Cu ce drept le fur ideea perfecțiunii și încerc -fara nicio șansă de reușita, dar cu o dorință sabornică- s-o pun în practică? Cică e prea greu să vezi în spatele perților albi, goi. Ăsta nu e adevărul; e o lipsă de interes bine fondată. Cine ești tu să îmi pese de tine?

Minciuna

     Am inteles, bat campii. Am inteles, ce nu mergea, ce nu va merge si ce nici in prezent nu da randament. Cred ca am inteles ce nu m-am chinuit vreo data sa inteleg, sa pricep, sa percep, sa sesizez ori sa interpretez.
     Mai cred totusi ca nu am inteles nimic.
     Nu va fi inchinat nimanui, nu va fi despre nimic anume, se va intelege totul ori nimic -si cel mai probabil ultima varianta-. Ce sa intelegi din 5 cuvinte lepadate aiurea pe un fond galben?
     Trombon. Ajungi undeva, candva, pe aproape de tine, de cei din jur, de nimeni pana la urma. Esti ultimul om ce va respira ori primul ce va muri intr-o sete acerba de minciuna. Pierzi. Castigi o farsa ambigua. Necesitatea de a sti pana unde va merge, cat de mult poti sa mergi cu ea de mana. Ea te prezinta alor ei, iar ei nu te plac, se ingretoseaza  -cum nu a facut-o nimeni pana acum- dar ea si-a declarat dragostea fasta. Imbratisezi un cuvant, un buchet de flori moarte, reci, ce te platesc fara motiv cu succesiuni de tremuraturi convulsive la cuprinderea cu vederea a celor din jur. Frisoane. Convulsie. Lasitate. Teama redundanta asupra oamenilor, vorbelor.
     Ea te imbratiseaza iar, cu mainile reci, apatice, cum a facut-o pana acum, lasandu-te in asteptarea unui fior cald, inuman. Pana la urma ce mai e omenesc in ea? O detesti si o cuprinzi la randul tau cu ambele maini, nu departe de soldul vag conturat ce te dezgusta, urcand parca latent pe sub piele, atingandu-i coastele, sanii, umerii, iar fara sa-ti dai seama ea pluteste; pluteste in stransoarea acerba din jurul gatului alb. Frumoasa femeie se va stinge. Si cu ea odata amicitia,  inocenta. Ti-au omorat-o folosindu-se de propriile tale maini.
     Libertatea superficiala. Nu manifesti regrete, ori durori nenorocite asupra ei. Esti condamnat, fara sa vrei, de tine insuti. Nimeni nu te poate invata parerea de rau, regretul. Intr-un final nici nu aveai nevoie de ele. Condamnat cum esti, ajungi inspre starea inutilitatii sociale. Acum esti osandit, dar o vei revedea curand...pe ea.

Vreme

     Ziua adolescentului. Nu mă contrazice că nu ar exista, doar ascultă pentru că oricum o faci în van. Era idee de a percepe vremea, însă cu sinceră nepăsare nu sunt prea sigură cine ar schimba vremea - ea ne schimbă pe noi. Îți bagă melancolia în vene până când te apuci de Eminescu și îl tragi de mâneca până la ultima critică literară. Penibil - trebuie, este imperativ sau obligatoriu pentru fiecare în partea să aibă o durere doar înn vârful cotului pentru schimbare - de vreme, de sistem. Tu ești ăla tâmpitu, anarhistu...Îți schimbi opiniile ca vremea și rămâi cu semnele catușelor vechii gândiri. Și la ce bun dacă de la 30 de ani o sa ajungi la aceeași cabină de vot împreună cu turma? Dar nu e ca și cum votul tău ar conta. Politică. Nu fac politică din simplul motiv că sunt pe lângă interes. Mă voi opri aici.
     Îmi place cum se formează umbre albe de siluete printre rânduri. Te definesc în haosul tău dar nu îți dau altă personalitate. Rămâi tot tu, acela dormic de dezordine, dar și cel speriat de aceasta. Ai sentimente - un adolescent frustrat - le scoți din piept și urli catre lume, de desrupra ei. Poate ești doar un prost ce țipă lucruri știute, plictisite, ori prea importante și nedorite. Ești cel ce se schimbă cu vremea, de ce te-ai face auzit când ești doar o copie? Dacă vremea schimbă lucrurile bine, vechi aranjate, atunci și tu poți. Sau nu. Oricum într-o schimbare continuă cine te mai bagă în seamă? Ești unul printre alții - inutil, urât prin schimbare, manevrabil prin indecizie.
     Ești prins la sol și nu poți să te ridici, înconjurat de nuanțele altora. Gri. Lipsit de răbdare, continuu grabit și o înlăturare rapidă a imaginației. Până la urma la c e buna? La ce sunt bune visele?
     Vorbești și iar vorbești, fiind activitatea de baza, însă preferi monologul, un repceptor la nivelul tău, dar nu știi cât de sus a devenit acesta, ori cât de mult a fugit pe calea decadenței morale. Îți place să vorbești încet, să șoptești, dar sa fi auzit. Nu asculți, crezi că spui lucruri emoționante apo doar condamni; condamni viața, ce ai facut cu ea, unde ai ajuns. Dar o altefel de viață daca-i avea, altfel ți-ai bate joc de ea.

Ședință

   

     
           
                - Ne trebuie! Ce?...Un plan. Pentru ce?...Pentru popor, oameni buni, pentru oameni, dragă    adunare, pentru…proxima noastră prioritate!    

                - Pentru ce?

                - …Pentru oraș. E de maximă importanță. Îi dăm undă verde.

                - Uăi. Da’ pentru ce, nu-i verde? Din sud și până-n gară tăt numa’ ți…muncitori udând verzeala. La ce să mai mobilizăm lumea așa degeaba?

                - Căscăm urechea la nevoile concetățenilor voștri.

                - Uăi, da’ nu dispunem de materiale logistice și nici numerice, degeaba deranjăm oamenii.

                - Da’ chiar așa, domle. Cu ce bani voiești dumeatale săăă urmin oamenii din garsoniere? 

                - Se face. Mai tăiem din cercetări, din oameni ce udă și mătură de aiurea…așa facem economie la apa, benzină și poate mături – materie primă, domnilor. Poate facem un efort în plus pentru a antrena starea de bine a oamenilor.

                - Târgoveții noștri sunt prezentabili și așa. Uăi, la ce să le stricăm umbra morcovului… ma scuzați, obelixului cu praf și pulbere din aspirațiile noastre despre un oraș mai cum se cade.

                - Poetic mai ești, domnule. Aspirațiile noastre îs ale popurului! 

                - Și cum îi auzi dumitale aspirațiile din fotoliu cu puf ori din spatele biroului lung din lemn de stejar de care ne rugăm de un an să primim și noi. Zi dom'le, cum îi auzi?

                - Cum îi auzi și tu...deșteptule că la dr....uăi, nu-mi pierd eu scaunu pentru banca de procese pentru un neghiob.

                - Uăi, da de ce-mi vorbești așa? Nu pe același fotoliu stăm?

                - Dintr-adins, dom'le. Să se mire ăi ca tine. Ia zi, pront, cum dorim noi un oraș?

                - Mai cum se cade.

                - Cum se cade este! Îl vrem mai…jovial.

                - Jovie, uăi! Nu-l auziți? Doar îi colea lângă dumneavoastră protestând de prea multă frumusețe. 

                - Și ia zi-mi tu, de ce protestează orașul când noi stăm pe fotoliile noastre din puf?

                - Dintr-adins. Își strâmbă gâtu citint de pe jos imnu. Ori de se pierd printre cutiile cărămizii ce dau atât de bine cum CDC-u', amu a tinerilor...atat de joviali. Dar suntem atat de propmți de se miră toți de unde fonduri să dispară fiecare chiștoc de pe trepte.

                 - Dispare, dispare, da' uăi, cu polițistu cap, ei stau cu verdeață-n ambele mâini.

                 - Și asta nu era bine?

                 - Păi nu prea.

                 - Atunci, în cazul ăsta, propun sa luam masuri de dublare a muncitorilor ce adună iarba de pe trepte. Fără șomaj, lumea ne vede operativitatea. Să-i dăm verde.

Praf de feminism

Cred ca invat si ma desfasor favorabil de la noua perspectiva, respectiv cu ajutorul gratis si fara restrictii oferit de expertii televiziunii, zilnic vizionati si vizitati. Crima, jafuri si violuri, e de senzatie si da atmosfera fiecarei mese. Nu vroiam sa aduc din nou idea ecranului puricat pentru ca am mai pomenit de el si in splendoarea trecutului, undeva prin aprile, toamna, anul trecut, insa cu falsa modestie si exces de zel in domeniul deznadejdii, m-am dumerit ca nu se cuvine sa incep altfel sau legat de alt inceput, un astfel de subiect sau informatie.
Ca si femeie (ori asta se cere sa fiu) atrag asupra mea orice pricipiu iesit din drepturile de garantie si imposibil de redigerat. Vrem drepturi egale, dar noi mai presus de altii, vrem iubire neconditionata, cu conditii, vrem orice, dar nu se potriveste nimic. Pentru mojicii mai noi in domeniu ce inca o iau cu sare si piper si o dau pe gat in jos, cam la asta se reduce tot feminismul campaniilor de fuste. Si pentru restul mojicilor (de orice sex doriti sa fiti ca si cititor cu drepturi depline) ce iau in serios si fac scandal din spatele tastaturii: aduna-ti 3 dintre principiile tale despre eleganta mea, drept reprezentat de seama a sexului frumos ce tinde sa-si verse resursele de lichide la sfarsitul titanicului. 3 principii de moralitate ce ingaduie categoriei sus metionate sa-si etaleze fustitele pe la casa nasterii pana la testament sau mai tarziu, apoi permite-i nevesti-tii sa te catalogheze ca "muiere".
Poate-s o frustrate, revenind la persoana mea, careia i s-a urcat din gat pana-n cap si mai departe ideea, respectiv perceptia unei femei mandre de ceea ce este. Nu din ipostaza unui privitor ci a celui care se plange in public de plangerile altora. Sunt idei de gasit, iar marea disputa ramane pe cine a falsat nopatea trecuta.
"Tinerii" dupa cum s-ar zice dintr-o ipostaza trecuta, au drag si se lasa impresionati de inteligenta in surplus. Inteligenta fara idei, ceva ce stie ce i-a fost zis si o extinde maxim 3 randuri cu ignoranta ideii in sine. Incep sa fie intocmai ca un consiliu de razboi, pe hartie il iau prizonier si pe Napoleon, il fac praf si pulbere, calculeaza si potrivesc toate in cabinetul lor, dar numai in cabinetul lor.

Idee (Atelier Vin' la Teatru)

      Penibil - termen fandosit, existent cu scopul de a înscrie tot spectrul nebuniei așezată la loc de onoare pe bucățile de lemn uzat ale scenei. Dar cum poți să te comporți altfel când în interiorul lui -celui ce îi dăm ascultare cu un respect amical- e cel mai curat nebun dintre noi toți? Cum putem fi altfel decât penibili când cu tălpile goale ori cu pantofii umplem haotic spațiul necuprinzător pentru demența noastră? Redefinim termenii încrederii și ne lăsăm căzând impasibil în brațele sorții create pe loc de cei ca noi.
      Nu suntem actori, nu suntem importanți pentru spectacol, nu știm să fim teatrali: ne definim prin improvizație, prin atenție ori încredere. Încredere în sine, când avem o singură șansă de reușită, dar milioane de încercări posibile. Nu există public al nebuniei noastre. Ca un fel de boală alergăm prin trupul scenei, contaminând-o cu praf de infamie al unei dorințe nestatornice ce iese în formă fizică, tăcută, plină de viață noua. Nu suntem blocuri imobile de beton, prezentând zilnic același chip lehămetit de  de trecerea timpului ori a oamenilor noi și vechi din fața noastră, dar nu suntem nici trupuri din carne clocotitoare după o doleanță imposibilă, utopie. Fapte motivate de lipsa de sonor exterior - detașare, priviri fixe îți povestesc viața pe zile.
      Suntem cei mândri de nebunie, cei ce văd frumusețea în zbuciumarea forului interior. Suntem cei ce îți asculta cu ochii nerăbdarea din privire. Suntem o idee și vom fi o amintire.

Gânduri de primă scenă

      Cât de ridicol ricoșează sute ori mii de reflectoare. Cine stă să le numere pe toate, fiecare fascicol pe fiecare chip, zâmbet, grimasă? Privire sfidătoare ce concomitent nu-mi transmite nimic....Nimic. Asta sunt; singur pe o scenă - socială ori ficționala? Cine știe? Mă priviți anevoios fără a exprima nimic, dați impresia că prezența mea e una motivată de ceva anume, un scop știut de voi, dar păstrat în tăcere. Nu mă mai fierbeți...înnebunesc sub sprâncenele încruntate de uimire nejustificată....Mă faceți să cred că sunt cineva, că mă veți asculta. Voi! nu sunteți nimic. Aruncându-mă deasupra tuturor capetelor, fără scop. Pentru prima data nu sunteți nimic. Aceleași particule de praf ce ascultau și în camera înfundată din zilele trecute. Trecute...fiare în așteptare, azi nu puteți face nimic asupra-mi. Azi pot vorbi, pot sa tac. --- Azi mă ascultați și până să vă dați seama cât de irelevantă este depravare cuvintelor mele totul se va termina. Adio...sunt cineva.

Ana vinde mere

     Făcând încă aspirații la candidatură mea personală la bac (ori alte forme de navigație) va trebui să comentez pe lângă, sau mai bine zis să observ pentru apropiatele năzuințe navale, doar din știri, bloguri, reviste, ziare, ziare online, rețele de socializare și alte, foarte limitate, surse de informare în această privință.
     Pentru a înțelege cu desăvârșire acțiunile desfășurate și prezentate concomitent pe cele (probabil) 5 Televiziuni Române va trebui fondată de undeva baza - că știrea pleacă de undeva, doar nu stă cineva s-o inventeze și facă și interesantă, divorțuri nu sunt zilnic, iar educația are locul ei pe posturile de toamnă-vara, sezon estival. La sfârșit de 8 clase îți e mai lesne de aflat că Ana are mere, precum și Bogdan și Călin, de asemenea. Nu te complici cu drame și schițe în cărbune, de-alde Creangă, ori "Amintiri din ultima noapte de beție înainte de bacalaureat" cu unii asemena Camil Petrescu (ori Caragiale). E simplu: Ana, Bogdan și Călin -așezați într-o ordine militărească, alfabetică- au mere. Și mai simplu: doar ale Anei contează, pesemne este cerut numărul lor. Dilema: tu nu știi numărul lor, ți se prezintă date false, fără valoare și la derută. În circumstanța agravantă nici nu vei afla. Stresul oricum e prea mare, fiind filmat, o problemă de actualitate poate deveni încălcarea drepturilor personale ale subsemnatului, iar în sinea ta știi doar (probabil ți-a suflat cineva) că ești cetățean european, iar asta TREBUIE să marcheze ceva în trecerea următoarelor 2 ore. Ni se tot repetă că e o miză, că merele înseamna (ceva, orice), mesaje cu subânțeles. Blaga a scris ce a scris despre Luceafăr și păsări cu un scop. Parcă, totuși, vrăbiile alea adormiseră pe un măr(?). Cineva să le zică și domnilor, posibili păzitori ai catedrei, că în 4 ani Ana va pica bac-ul și o vom putea întreba la discreție despre marea enigmă a Elodiei, de nenea George Cioacă Călinescu.
     Totuși la bac e mers agale, nu te duci să le pierzi bieților oameni colile cu aberațiile tale din ultimii 4-6 ani (depinde de fiecare) de liceu. Nefiind încă în măsura maturității și îmbătrânirii pentru a trage o concluzie, voi da crezare altora: prin bacalaureat treci ca prin piața europeană, cu minim 200€ în mână, la vedere.

Creste iarba

Imi asum tot narcisismul ce va urma sa fie impartasit, iar intr-o atitudine cinica, chiar daca fara sens mentionata, voi abera in jos despre nimic. Nu prea ar trebui sa aiba sens; nu-i lucrare de bac. Vreo logica varsata aiurea, dar una feminina care nu duce nicaieri si te contrazice cu propriile cuvinte. Cred ca dau in boala de hipsteri, dar imi asum si asta.
O sa scriu despre mine, de la maduva spinarii pana unde oi ajunge in cele din urma, fiindca atrage. Inregistrez scaderi radicale,clare si vizibile il lungimea articolelor si asta nu da bine, pare ca incep sa trandavesc in uitare, sa imi privesc alene picioarele intinse pe birou in timp ce joc solitaire, iar asta nu atrage. Totusi e adevarul si se spune ca adevarul incanta, deci atrage.
Nici poetilor nu le sta bine cand isi repeta cuvintele cu doar ei stiu ce scop, se zice ca-s nebuni, dementi, smintiti, ca vorbesc prea-n pilde. Adevarul, dupa cum il mentionam mai sus, adevarul meu ar fi ca sunt si ei oameni ce trebuie sa li se adereseze tot oamenilor spre ai intelege (obictele nu te asculta, am incercat sa le injosesc cu vorbe, insa nu au actionat). Si cu scopul acesta de a nu li se interpreta vorbele, poetii le repetau pana cuiva ii ramanea esentialul in gand.
Esentialul este ca-mi asum vina pentru tot ce nu-ti este pe plac in ceea ce vezi aici. Si daca te-a linistit gandul acesta, atunci tot linistitor va fi si restul pentru ca orice ar fi, doar gandul o sa ti-l dau, iar pe acesta poti sa-l pastrezi. Dupa ce-ti creste iarba in gradina poti sa-l uiti. Nu doresc interpretare, asta a fost exact ce am vrut sa scriu si nimic mai mult. Urasc rastalmacirea asta de care toti se cred in stare aproape la fel de mult cum ii urasc pe cei ce ma judeca, oamenii nu trebuie sa judece, iar asta am judecat-o chiar acum.
Nu are nici un sens ce spun, nici o continuitate, nici o logica, ori vreo noina sau sens. Nu are nimic ce te-ar putea interesa sau ceva ce sa le povestesti amicilor de tigara. O fi avand ceva ce trebuie interpretat in cele din urma. Nu conteaza daca nu-ti convine timpul pierdut pana acum, imi asum.

Mi-e lene.

Mi-e sila sau dezgust sau orice altceva vrei tu, in fapt nu-mi pasa, nu dau doi bani pe ideile, opiniile sau principiile tale, oricum. Toate sarbatorile astea si tot interesul pe care si-l dau oamenii, tot ce se arunca in cosuri bulucindu-se la rafturi innebuti de parca le-ar baga cineva bani in buzunar, toatea astea nu fac nimic mai mult decat sa-ti dea o repulsie instantanee, te intorci in pat si stai toata ziua uitandu-te la perete sperand sa-ti apra viitorul.
Are rost sa reiau si reiau ideea ca nu se petrece nimic deosebit de sarbatori ca sa pricepi si tu in final ca "nu se petrece nimic deosebit de sarbatori"? Opinia ti-o pot schimba doar cu 3 cuvinte mai lungi si vreo alte 4 in engleza, ca instant o sa ma crezi pe cuvant. Daca ii crezi pe unii de la stiri pe mine de ce nu m-ai crede. Nu am costum sau nu am fata de stiri? Nu-i nimic, ma duc la radio.
Ma obsedeaza idee sarbatorilor, cum vezi si auzi doar despre cozi la magazine, despre cati brazi se fura, despre mancarea traditionala a lu' tanti Frosa care iti da 5kg in plus la fiecare lingura, un fel de minune de craciun. Si impreuna, desigur despre porci si un copil nascut acum 2013 ani ca doar e acelasi lucru (sa ma pocneasca un fulger in cap daca nu). Si despre niste cretini ce-i venereaza pe amandoi ca nu mai faci diferenta intre ei si animalul sus-numit.
Dar stii, nu e vorba de porc in articolul asta, nici de craciun, nici de vreun copil nascut prematur, nici de un mos obez (despre care nu mai pomenisem). Ti-as explica ceea ce vroiam sa scriu, insa mi-e lene.

Despre "eu" si altele.

Invatam ca la scoala pe de rost, ne bagam silnic in minte informatii, stiri, vesti, documentare de la surse si origini in general comune si repetitive. Si ni se afirma si glasuieste zilnic despre necioplimea lumii ca si cum ar fi trebuit sa-i aranjeze pe toti la fel. Sa umble la fel, sa vorbeasca la fel, sa se comporte la fel, mai pe scurt sa aiba toti un caracter prozaic, previzibil si total conformist.
Te rog, spune-mi ce-ai invatat tu din toti ani de scoala? Le-ai invatat cartile cuvant cu cuvant, stii fiecare paragraf scris de fiecare autor si inca nu te-ai prins ca zice acelasi lucru in fiecare carte asa ca le-ai luat pe toate. Da, o sa te ajute, dar numai daca ai de gand sa ramai toata viata ta in scoala. Atunci poti sa-ti dezvalui "cunostintele" si sa le dai cu "copy/paste" altor robotei ca tine.
Incepem asa: Eu, tu, el...stop! Mai sus! "eu". Frumos cuvant, te decrie in tot narcisismul detinut si impartasit. Imoral, independent, idiot, insensibil, intrigant, iremediabil, insubordonat, ipocrit. Te faci ca nu stii. Te faci ca dispari cand n-ai replica. Iti pasa. Tu chiar dai importanta pe cine si ce se barfeste, ce se zice, ce se zvoneste. Afli lucruri pe care nu stiai ca le-ai facut, nu le-ai facut si incepi sa crezi ca s-au intamplat. Despre "eu". Despre asta vorbesti cu amicii, cu ma-ta care tocmai a iesit la pensie, chiar si cu propria reflexie. Esti centrul universului tau, dar incapabil sa te deprinzi cu realitatea. Credul. Crezi ca "maine va fi altfel". Inca joci saptamanal la loto crezand ca vei castiga, dar premiul nu ar face cat banii dati pe bilete, insa tot crezi ca o va face. Manipulabil, indecis, nesigur. Nu ai capabilitatea de a diferentia, alege, comenta, a avea o parere. Spui ce vrei sa se auda pentru a nu intra in situatii din care nu ai stii categoric sa iesi. Esti ca un ziar de scandal in fiecare seara cu prietenii, cand torni pe gat cantitati uriase de alcool combinate cu alune. Las. Prea las sa-ti amintesti cand te-ai imbatat deoarece ceilalti nu vor mai sta cu un "alcoolic". Asa ca-ti dau 2 palme si te duci in lesa la serviciu.

Știu, știi, știe, știm....

     Asta e deja a2a postare pe o singura vacanta! Clar m-a dereglat rau caldura sau cele aproape 5 ore de mers cu un autobuz ruginit ce scartaia la fiecare groapa, plin de la prima ora cu oameni umezi in locurile cele mai nedorite si cu o figura pe fata ce semana si avea culoarea unui parizer uitat la aer.

     Dar stai asa, ce mai conteaza cum a fost drumul?...Tu stii ce zi e azi?! Tu stii ce zi va fi duminica?! Normal ca stii, nu ai cum sa nu stii, exceptand cazul in care te-ai trezit acum 5 minute dintr-o pestera impreuna cu nu stiu ce puznic cu rezerve de bete-n barba, dar si asa trebuie sa stii! Hai sa zicem ca ai facut rost de net in grota ta de incuiat nepus la punct cu cele mai vitale informatii pe care orice cetateam care isi cumpara cartofii din piata si nu prin comanda rapida le-a aflat. Stiu ca vrei sa avansezi din starea josnica in care te afli si iti voi spune si cum, deschide-ti televizorul! Stiu ca ai unul...stiu ca nu l-ai mai folosit de cand sotia vecinului verisorului tau de gradul al3a dupa mata ti-a zis sa nu-l mai deschizi, de cand ai invatat pe derost toate replicile de rahat cu care se apara si se invinuiesc pentru oleaca de audienta care vine tot de la veteranii doar cu antena3. 

     Ce vezi tu la televizorul? Vezi un nene cu chelie inconjurat de alti carnati mergatori la care s-a stricat masina de umplut si acum dau pe afara. Nu schimba canalul, asta e peste tot. Nu inchide sonorul pentru ca o sa auzi chesti interesante care nu au nici un scop de ati influenta opinia ta de cetatean liber. Revenind la omuletu mic, cu suvita lipita cu ulei de capul fin si cu tricoul albastru. Sunt sigura ca inca mai are tricoul albastru, si tu ar trebui sa fi, dintr-un motiv simplu: nu-si permite altul. Hai sa-l lasam pe el, stii si tu ce a facut, stim si noi ce a facut, stiu si restul ce a facut si mai ales eu, stiu ca toti ar sti sa conjuge acest verb al cunoasterii, asa ca o las balta. Ma mut. Ma mut la referendum. Observati ce cuvant sofisticat au gasit? Doar uita-te in dex sa vezi ce definitie lunga are, de unde sa mai stie si baba de pe deal la ce se mai refera si cu asta? Deci prin urmare ma doare-n cot de ce s-a organizat, cine pe cine acuza, cine ce are de comentat in fiecare ora pe fiecare canal, de toate afisele pe care, poate oi fi eu mai chioara, dar scrie un singur cuvant "DA". Ce inseamna acest da? Eu abia am iesit din padure, pentru mine ce inseamna acest da? Da!vreau un cartof! Da!am o priveliste plina de vite pe tocuri cand ies din casa. Da!ma pis pe tot ce ziceti despre oricine si pe toate panaramele care au terminat 12 clase doar cu mia de euro pe sub mana si acum vin sa-si afiseze silicoanele pe ecranele noastre puricate de prostie. Nu ma refer numa la ce se intampla azi, maine, poimaine ca peste o saptamana o sa ramna iar fara subiecte la stiri si o sa uitam cu toti, si nu fac nici o aluzie la o apreciere sau detestare asupra unui fost, prezent sau viitor presedinte, pana la urma nu conteaza cine voteaza ci cine numara voturile. Daca vor voturi in favoarea unui o sa aiba, daca vor sa scape de altu, o sa scape, daca iti vor tie capul pe tava o sa il aiba, cine ii poate opri? Despre ce tot vorbesc?...Despre nimic, m-am incalzit la bec ca ma bat cu legea si nu imi cumpar unu economic asa ca ii astept pe aia care ziceau ca o sa aiba grija de noi sa imi arunce o caldare cu apa in cap sa fie mai racoare.

Ceaules.

Sezonul acesta se poarta mastile de gaz.

    Ba e vara!...Nu stai, era vara de o luna far-o tara. Da` acuma e vacanta si e mai presus de vara ca acum parca e si mai cald si acum parca poti sa vezi si mai multi copii prin baruri. Oo, da, copiii transpirati din cale-afara, stand pe seslog la o bere rece, asta e viata. Nu ca a noastra, oameni stresati de examene, de servicii, de banii care lipsesc pentru concediu. Ei sunt asa de relaxati si fara nici o grija, iar daca faci liniste, uneori ii poti chiar auzi vorbind despre corigentele de la toamna, dar o fac cu o asa lipsa de interes incat ti se inmoaie inima cand ii auzi. Cum stam la regiune de tara, cu aer curat inmiresmat cu mici chiar din curtea lu` vecini Vasali, cu apa lina si lipedi de iti poti vedea propiile maini deasupra ei, cu di toati mai bine zis, deci cum stam noi aici (si inca stam ca ne mai primeste tanti Filofteia in gazda) cum sa te mai gandesti la alte griji omenesti? Copiii acestia sunt viitorul nostru, speranta noastra inca la varsta frageda prin scoala primara, iar inocenta si gingasia lor pana la urma se duc la fel de usor ca fumul din tigara fumata prin gradina cu papusoi.

    Hai ca am dat-o deja in Creanga si zic sa nu ma acuzati totusi de plagiat. (dar sunt aproape sigura in masura de 50% ca am mai vazut acel punct, sau acea virgula scrisa in mai mult de 3 locuri...si nu ma insel cand zic ca era fix aceeasi! Cred ca o sa scriu o plangere) Trecand de la clasici la ai nostri contemporani de care sunt sigura ca stiti cine sunt si ce au facut si ca nu mai are nici un rost sa-i numesc pentru ca dumnevoastra ii cunoasteti prea bine, iar o alta povestire despre ei v-ar distruge interesul ars de caldura. Da, da chiar de curad vazutam niste fapte care m-au scandalizat.

    Era o zi de vara, sau primavara (totusi tin sa cred ca tarie ca era vara caci un miros de sudoare imi atingea narile fara nici macar sa-mi dau seama ce m-a lovit), dar asta nu conteaza, era o zi calda, foarte calda. O zi de aia cand soarele iti batea de sus in jos direct in cap si pe maini si chiar si pe fata ca de aveai noroc reuseai sa-ti prajesti chiar si chelia pe sub par. Si chiar in acea zi calda se vede din departare un om in plina tinerete, cu parul in vant si lins pe frunte si in plita forma. Si ce in forma era! nu mai vazusem de mult o persoana in asa forma perfect rotunda (poate cu mici denivelari la nivelul bratelor). Ar fi fost o incantare a ochilor daca soarele nu m-ar fi orbit dintr-o reflexie brusca din lantul gros de aur pe care il detinea individul in pricina direct in ochii mei. Desigur dupa ce mi-am recapatat vederea s-au intamplat foarte multe si foarte importante, insa nici nu stiu cum, dar imediat ce a trecut prin fata mea cred ca cineva pe la spate, a venit de mi-a pus o batista cu gaz la nas deoarece am simtit un miros puternic si umed, iar apoi nu mi-am mai amintit nimic. Asa ca oricat as mai vrea sa va mai zic si oricat ati mai vrea dumneavoastra sa mai cititi nu se poate ca deja m-au luat caldurile la simpla amintire (sau poate e din cauza ca am lasat usa dintre hol si bucatarie deschisa, orice se poate). 

Pana data viitoare cautati-va bine prin camara mastile de gaze pentru ca oficial a inceput vara vacanta de vara.

Ceaules. :]

(nu, nu am nici cea mai vaga idee de ce unele paragrafe au fond alb)

    

Sa bagam coropisnite in chilotii gramaticii.

Si unii chiar au facut-o ca pana la urma ce sa si faci cand esti cocalar cu norma intreaga? Ce atata hi5? Ce atata injurat 'roacheri' pe mess? Si 'spreiu' se termina odata si odata, right? Da` oamenii au dat de casti pentru mp3 sau de ignor pe mess si deja cocalaru` de rand nu mai iesea cu nimic in relief. Asa ca dupa ce s-au gandit profun tot au scos ei ceva, un ceva care cred ca cred ca a intrat prin...muschii dorsali si a iesit pe gura. Au inceput sa scrie! Cei mai avansati ii zic "scris stilizat", iar restul nu-i zic in nici un fel. Rareori mai vin cate unii aruncati de soarta de prin jocurile de socializare si mai baga si aia engleza lor de balta incat iese ceva...ceva...Iese ceva si gata! Si sigur cunosti vreo unu si sigur l-ai auzit exprimandu-si dreptul la opinie in cel mai de amploare mod posibil si sigur in acele momente iti venea sa te dai cu capu de pereti ca i-ai dat accept sau ca i-ai spus ca mai existi si tu in acea comunitate online supranumita `Facebook`. 
Da' revenind la aia mai evoluati: Ii gasesti pretutindeni, la scoala, pe strada, in magazine urland la vanzatoare (Clientu are mereu dreptate! si asta se aplica si in cazul lor). Dar ce te faci cand mai au si telefoane si abuzeaza de mesajelea alea trimitandu-ti un SMS din 5 in 5 min. Cand esti la masa, la TV, cu prietenii, pe buda s.a.m.d., iar toate suna ceva de genu: "Cmf?????????????? vino la mine!!!!" -ma cac, vrei sa vin chiar acum? 

          

(ptr. sc. la telefon) 

Astea erau (o parte mica) mesajele primite intr-o zi de la o colega. Genu ala de tipa care asteapta sa fie ascultata de toti si e obsedata de: Twilight, jocuri online, papusi, Justin Biber si tot ce se scoate nou in industra muzicala. Plus ca vine in fiecare dimineata si se uita la mine cu un "poker face" mai ceva ca Kristen Stewart asteptand sa o intreb ce vrea sau nu stiu ce... Dar are ambii parinti care predau in scoala deci e normal sa se faca scandal in cancelarie daca cumva a luat un 7 pentru ca s-a ridicat in picioare si a spus ca in gura avem dinti, nu?
Deja aberez aiurea si total deplasat de la subiect (semn ca nu mai am idei si ca e dimineata). 
                                                                            Deci, pana data viitoare...

Ceaules :]

Manca-te-ar mielu` cu tot cu oua.

Iiiiii! E paste si avem miel si iepure si oua si slanina si varza acra si cas de la nea` Vasali de pe deal! Si acum putem sa ne indopam ca porci pe motiv de minune si putem sa le dam copiilor copiilor nostri tone de ciocolata si sa le zicem ca le-a carat un iepure halterofil. Acum cheman toate rudele si incepem sa le povestin cum am reusit sa slabim doar alergand si injurand prin piata ca mielu e prea scump, ca tampitu` ala cu BMW nu stie sa parcheze sau sa conduca sau sa orice altceva. Apoi ajungem in piata la o baba fara nici un chef de lucru care ar fi preferat sa stea la TV sa se uite pentru a n-spe miia oara cum Hristos a inviat...si a inviat...si a inviat din nou! Asa, si cum ziceam, ajungem la tanti Filofteia aia si incepe sa ne ia la tocmeala ca nu lasa din pret ca nu are marunt ca nu are destula branza si asa se formeaza coada pana la urmatoare baba frustrata de langa si aia din spate urla si se imping si te imping... 
Siiiiii....ca prin minune trec 3-4 zile, iar dupa ce te-ai facut pana in varfu` pletelor [alea in vant] de vopsea de oua si dupa ce te-ai indopat ca porcu cu ce ramanea in castroane....te trezesti ca e sambata si e aproape 12 si te imbraci si iesi din casa si o incui bine sa nu vina sa iti fure matza si...Te duuuuuucii sa ieeeii lumiiinaaaaaa. *voce enervanta de popa* Acuma nu ca am avea noi habar ce se petrece si de ce s-au adunat toti, dar vin rude si vecini pe care nu-i cunosti, iar tocmai mi-am cumparat chestii noi si trebuie sa vada cineva. Totu-i bine pana aici, am luat lumina, nici o baba speriata nu ne-a dat foc, nici noi nu am dat foc la nici o baba speriata, perfect, putem pleca acasa sa mancam mielu si pasca si cozonacu si slanica si varza acra si casu lu` nea` Vasali de care ziceam la inceput! Poate avem si norocu sa-l prindem pe Iepuroi si Mos Craciun umbland prin casa. 
Da` cum cred ca am ramas fara inspiratie de pe la primele 3 cuvinte va mai urez odata manca-va-ar mielu si va dau drumu la masa. 

Sa abuzati de mancare.

Ceaules. :]

Tembelizorul si minunile lui.

     Dupa ce a mai trecut juma` de an de la ultima postare, m-a traznit si pe mine plictiseala. Si acuma romana cu ce-l doare... ca pana la urma cartilea alea erau doar ca sa para ca nu stam prea mult sa ne belim ochii inflamati la o cutie colorata supranumita si "tembelizor". 
     Sa incepem cu cea mai interesanta parte din toate imaginile alea....RECLAMELE. 
*Alea de pe Kanal D (deci cu 'K', clar?) in care in mijlocul publicitatii iti tranteste in fata un avertisment format din 3 cerucri colorate ca alea de la stiri care se tot invart, "E timpul pentru publicitate!" You don't say! Adica cine si-ar fi dat seama ca e publicitate?! Si eu care puteam sa jur ca tanti aia cu proteza juca in Twilight...
*Cum sa o uitam pe minunata tanti de la radio (mai nou si la TV cu alte 'forme') care in fiecare dimineata nu are altceva mai bun de facut decat sa si-o traga cu postasu sub pretextul ca si-a cumparat pomelo...sau prezervative noi (da a parasit-o sotu`) la doar 3,99 lei! Da exact la doar 3,99 lei! Dar nu va vine sa credeti!? Intr-adevar, este doar 3,99 lei! 

                Ho omule! ca nu-s surda! Si asa n-am inteles io niciodata faza cu -,99 lei. Da` daca mi-o mai repeta de 5 ori pe bune ii bag pomelo ala pe gat! "Doar acum poti primii inapoi un ban la fiecare bon cu valoare de peste 2000 de lei!"

*Aha, totusi ultimul anunt pare familiar? Ce ziceti de minunatele saltele dormeo! Dupa 3 luni de la achizitionare o sa preferati sa dormiti pe minunatul parchet! Dar stati! Daca sunati acum aveti livrarea gratis si va luam si vechea saltea pentru a schimba 3 scame din ea si a zice ca e noua! Eu inca nu sunt convinsa daca aia e reclama sau un mini teleshoping...*inca in stadiu de examinare*

*"Dedeman! Dedicat planurilor tale!" Da` de unde stii tu pitic mic de pe creieri care-s planurile mele, ha? SUA a angajat mai nou pitici de gradina cu sapca portocalie pe post spioni guvernamentali? Poate muschii mei dorsali planuiesc deodata sa se ridice din pat, sa aduca niste cola si sa asasineze presedintele (nu ca ar fi asa mare tragedie) Ce zici? Te mai dedici si in asta? 

Tu stergi praful zilnic, el doar de ziua ta? Schimba macar mobila!

*mostra de inteligenta marca Dedeman*

Da poate pe el il doare in cot de cate ori sterge ea prafu pe zi sau de cate ori face un "senvis" care ramana sa creasca ciuperci din el fix pe comoda aia nou atat de curata incat poti sa joci X si O in praful de pe ea.

*CEC Bank...O reclama mai veche care isi bate joc de tot ce inseamna Phoenix. Nu ca ar fi singura de genu asta de la baca cu pricina da asta te face sa mai vezi odata ce ai mancat la pranz, mic-dejun...pranzul de ieri, ma rog ati prins ideea! 

Deci o gloata de cocalari cu freze de pokemoni plus alta tona de pitipoance cu decolteu` pana la buric incep sa cante Andrii Popa... Ajung cocalarii sa se uite pe net la reclame si sa intrebe "Ce mijto e melodhia da shin o canta??????????" Idee de premiul nobel, m-am ce zice! O-O

*Si ultima dar nu cea din urma...(pe bune, la ce se refera mai exact replica asta?) BUCOVINA! Nu trupa...ce apa minerala carbogazificata Bucovina! Plina de urma de nitrati (NO3) pe pe care tanti Smaranda le strecoara cu grija la fiecare inghititura!  Da` hai ca ai vazut si tu ninjalau ala in portocaliu care a ajuns de la Dragonu Rosu direct in poarta la nea Vasâli. Si cum nea Vasâli e om de dreaba la primit la el cu conditia sa-i taie mamaliga. In cele din urma ninjalau a trebuit sa bea o gura zdravana, romaneasca din apa aia din traista lu` Vasâli ca sa poata fi 'Perfect echilibrat'. Acum a putut taia manaliga. Amin! w-w Si doamne ai mila de pupilele mele sensibile la prostie. 

Ce treaba are ninjalau ala cu mos Vasali si baba Frosa!? De ce a plecat el de la Dragonu Rosu?

Si mai ales de ce mos Vasali poarta apa bucovina *cu nitrati* dupa el, cand avea un ditamai lacu langa casa ceea ce => ca si o ditamai fantana langa casa. 

                                     Intrebari vesnic fara raspuns...O-O (pacat doar ca prostia se plateste si deci prin urmare au mai dat si bani pe aparitia chestiei aleia pe micile ecrane, tristus.)

Ceaules  m.m

Astenia

   

     Si cand mi-am data seama ca s-a terminat a fost prea tarziu. Cand mi-am dat seama ca soarele n-o sa mai strluceasca prea curand la fel de important pe cerul senin a fost deja prea tarziu. Cand in cele din urma am realizat cu inima sfaramata ca trebuie sa-mi scot din dulapuri tricourile largi si pantalonii scurti si ca nu voi mai putea sta pana seara fara ca degetele sa-mi tipe dupa niste manusi, deja era prea tarziu...Un pustiu vag acopera fiecare strada, fiecare ulita. Acoperit de frunze garbovite aidoma a niste batrani la capatul puterilor si inconjurat de straji de copaci uscati la marginea unor livezi strabatute de rotile tractoarelor greoaie ce trecusera pe acolo nu cu mult timp in urma. E prea tarziu sa mai pot da timpul inapoi la zilele de vara, la caldura, la libertate.

     Acum stand toata adunata intr-un pat moale, cu plapuma mototolita pe langa mine, nici nu indraznesc sa ma misc sau sa scot vreun sunet. Privesc in gol. Privesc albul peretilor si ma sperie perfectiunea lor, linistea ce o pot creea. Totul e perfect plat, nici o umbra, nici o crapatura, nimic! Tacerea ce se lasase era asurzitoare, iar ticaitul continuu al ceasului exasperant si pe cat se poate de obositor. Vroiam sa ma ridic, sa dau draperiile la o parte pentru a putea vedea cum se aduna lumea la biserica intr-o zi de duminica. O zi atat de rece incat si mintea ti se oprea in loc, iar gandurile ramaneau doar a fi luate de vreun vant mai puternic urmand a fi purtate pe cer, in cautarea soarelui acum pierdut. Insa nu eram in stare sa ma misc mai departe de pat, picioarele mi se oprisera in loc inghetand pe parchetul rece ca marmura. Acum ascultam clopotele alerte ce se auzeau de asa aproape, cu mintea in alta parte, dasr totusi le auzeam cum suna nestapanite trezind latratul catorva caini de pe micuta ulita. Imi inchid urechile pentru tot ce ma inconjura si incerc sa-mi misc picioarele. 

     Eram ca o matese ce aluneca alene printr-o casa goala, ca printr-un teatru fara spectatori. Eram ultimul actor separat de lume, pe o scena inghetata, privind undeva dupa peretii incremeniti, undeva afara, cautandu-si zilele de faima si caldura.

Vobiti incet, sau poate chiar in soapta

Azi sint neputincios ca o matasa

Doar sufletul imi luneca prin casa

Pe marile covoare si asteapta.

Intrarea lui in vis e-ngaduita

De mult. S-a pregatit cu sarguinta

Hainele mele fragede palpita

Sa-i infasoare lirica fiinta.

Caci va pleca. Si-n alba incapere

O sa raman cu fata mai frumoasa.

Si fiecare lucru imi va cere

Sa ii surid. Azi sint ca o matasa.

O zi în București

-Un articol de pe vechiul meu blog incapabil de a recunoaste un ID

-Stiu, scriu mult si deobicei prost :)) N-ai ce-i face!

Încearca sa-i iei locul tipului și vezi cum ai reuși sa treci de o astfel de zi! :)) 

    

     Pentru mulți Bucureștiul, ca și alt oraș mare din România, a ajuns o simplă bătaie de joc. Primul lucru pe care îl vezi de cum intri in capitală ar putea fi aglomerația în trafic și nu numai, și blocajele rutiere, binențeles însoțite deseori de niște tamponări aleatori în care ai putea să participi chiar și împotriva voinței tale. Dupa mine, ăsta ar putea fi unul dintre puținele lucruri în care te poți înscrie fără a plăti vreo taxă. Apoi îți amintești că acasă nu ai nimic de mâncare și extenuat de drumul lung, și cu nervii la pământ din cauza șoferilor grabiți care în cel mai sigur caz își legaseră o mână de claxon pentru a nu pierde nici o secundă așteptând la semafor după niște "ramoliți" de șoferi care nu apasă la timp pe pedala de accelerație, tragi mașina pe o alee lăturalnică începând să cauți un loc de parcare cât mai aproape de terasa pe care o văzusei ceva mai devreme. Și începi să te învârți în disperare în jurul parcării sperând din răsputeri ca tipul care tocmai urcase in mașină va pleca cât de curând. Peste 10 minute te întorci la parcare la fel cum un criminal se înroarce întotdeauna la locul crimei, deși, în situația ta, miza e mult mai mare, iar așteptarea infernala. Dar îl vezi! Din fața ta vine un alt șofer, destul de liniștit chiar, care se apropie fără nici o grijă de locul TAU de parcare pe care l-ai așteptat în infernul caniculei de afară (noroc de aerul condiționat din mașina). Astfel îți încalci orice principiu și cu mâna pe claxon apeși pedala de accelerație. Cu puțin noroc și multă tehnică reușești in cele din urma sa-ți iei ce era al tău de drept (sau cel puțin asta credeai dupa ce ai așteptat in caldură să plece tipul acela). După ce te-ai mai destins puțin, iar celălalt șofer a terminat sa te înjure în limba lui, cobori din mașina, o încui la loc și pornești spre terasă gândindu-te cât de norocos ești că ai putut găsi un loc de parcare chiar în spatele locației cu pricina.

     Ajungând în fața terasei te oprești brusc și îți pui mâinile în cap, este plin! Mai tragi totuși de-o speranța și mergi înăuntru, chiar dacă este insuportabila caldura, iar aerul conditionat pare sa lipseasca, ai face orice pentru o masă copioasă însoțită de o cafea și o țigara într-un șeslong în care te-ai mai putea relaxa...în limita posibilitaților. Dar se pare că cineva s-a gândit deja la asta și când zic cineva ma refer la o mulțime de oameni înghesuiți pe la mese, așteptând iritați să le ia un chelner comanda sau chiar, pentru cei mai norocoși, să-și aminteasca vreun chelner că ei au comandat ceva. În fine, când vezi că nu mai este nici o șansă de capul tău te retragi în liniște și foarte dezamagit spre mașina. Când ajungi acolo alta!...bara mașinii tale este zgâriată. Te uiți puțin în jur, nu e nimeni, nici un numar de telefon, absolut nimic. Mort de foame și de oboseală intri în mașină făra să-ți mai pese de ce s-a întâmplat, trântești portiera și te indrepțti catre un fast-food din apropiere. Bine că așa ceva se găsește la orice colț de stradă. Ei bine, ai ajuns, comanzi o cafea și un sandwich, apoi plătești și pleci. Toate bune și frumoase până aici, dar unde să îți savurezi în liniște cafeaua mult așteptată? Parcurile sunt prea departe, acasă nu prea ai vrea sa te duci deocamdata...în final îți stralucește o idee și pornești ceva mai calm cu mașina prin oraș. În cele din urmă ai ajuns, parcarea unei benzinări de la marginea orașului. Îți iei mâncarea și cobori din mașina oftând dezamacit și gândindu-te unde ai ajuns să mânânci. În fine, asta e situația și trebuie să te adaptezi pe cât posibil. Te așezi liniștit la o masă și îți mânânci calm sandwich-ul, îți fumezi fericit țigara, dar cand vrei să-ți începi și cafeaua îți dai seama că se varsase pe drum.Asta a pus capac la toate! Te îndrepți spre mașină lăsând și resturile pe masă doar ca să ajungi mai repede acasa. Dar din spatele tau sa aude o vece crispata care striga: "Domule, întoarceți-vă! Cine o să facă curat aici?!"  dar tu fară să intori capul raspunzi mai mult șoptit: "Da' tu de ce mai ești angajat aici?" și pleci din nou spre mașină și apoi fară măcar sa mai fi atent la orice altceva, acasă!

     Și asta a fost. Ai ajuns în apartament, încui ușa, te schimbi rapid și dai să te culci. Însă înăuntru era mai ceva ca afară! Abia puteai respira de caldura, dar multumește-I Domnului ca a inventat cineva aerul conditionat! În cele din urmp adormi gandindu-te cum s-a dus de râpă dupamiaza ta liberă...